Rodica 
Atît de puternică e lumina solară azi la Huedin, încât încep a mă dumiri în privința… luminii, în general: lumina ce cade pe mine, lumina ce trece prin mine, lumina care ne face pe cei mai mulți să tresărim atunci când , parcă-ți vine a pocni din degete și să spui convins: DA! Asta e ! E conștientizare. E conștientizarea faptului că exiști, că trăiești, că poți fi anonim , că poți fi celebru, că ideea de a lăsa ceva în urma ta , pentru generațiile viitoare, pare a fi o idee ce ușor, ușor, iese din uz…
Acum să explic și de ce. Dacă scrii o carte, sau sculptezi ceva impresionant, sau pictezi genial, sau construiești clădiri durabile, ești cumva convins că peste ani, decenii, secole, sau ere, toate acestea vor mai fi ?! Ești convins că toate aceste ”materiale” vor rezista la infinit?! Ai de unde să știi cum va evolua civilizația pămînteană? Ce lași de fapt în urma ta?! Sau, ce înseamnă de fapt cuvîntul ”urmă” ? Nu cumva , după ce „dispari” ca și corp fizic, material, rămîne totuși ”ceva” care era și înainte să „apari” tu ? Ceva imaterial, nepalpabil, și totuși atât de evident, e lumina ! Lumina vie , mereu vie , care doar se transformă . Uneori se materializează într-o carte, alteori într-o pictură, alteori într-o …floare albastră. Alteori, într-un zâmbet adresat inimii existenței…
E lumina pe care o lași să-ți mîngâie umerii, gîtul, obrajii, ochii, după ce i-ai făcut loc, prinzând părul …
Lumina, da, ea te face să tresari într-o zi de joi, la Huedin…
(din cartea “Joi-confesiuni” )
Sursa foto: vietianterioare.ro
