Codruț RadiCodruț Radi
20.07.2018

Precesiune sihastră

Se-nvârte iar Pământul fără mine
uitându-mă în colțul mort al vieții
unde se-ascund cu noaptea-n cap poeții
demersul Poeziei să-și închine,

Nu mai împărtășesc aceeași stare
lumina se trezeşte-n altă parte
precum cuvântul focului din carte
ce s-a prescris cenușii să pogoare,

Și-a înfrânat mișcarea-n inerție
îmbie așteptarea să rămână
în locul meu neliniștea păgână
de după pribegia din frăție.

(din volumul în pregătire „De…cripte-n voie”)

(sursa foto: reseaulibre.org)