Constanța Popescu Pulsează întrebările, sub unghii au rămas
îmbrățișări, sângerează atingerea,
amintirea e mai rece ca ieri.
Nu contorizăm iubirile,
astăzi se trunchiază orice,
doar emoția se așază cu fața la perete,
o alungi la un capăt de gând,
până se face întuneric între noi.
Rugăciuni, clopote sparte,
Dumnezeu așteaptă, asta e menirea lui,
noi tropăim în cursa preplătită,
nimicul e același, mutăm zilele
și număra-vom secundele…
iubiri în buzunarul ceasului, înghesuite
sentimente suprapuse, fac ordinea de zi
mai grea.
Timp cu miros de vechi, se strecoară
prin părul meu, îmi numără ridurile
și cuta de pe frunte e, azi, mai conturată.
Pe stradă tristețile se țin de mână,
întunecă dimineața
și pragul tăcerilor e mai înalt…
