Mihaela Hură
(pseudolegendă)
A fost demult, a fost odată,
în vremuri vechi, în Dacia,
un dac care iubea o fată.
Dar ea, desigur, nu-l iubea…
I-a oferit, sărmanul, aur,
ba chiar și pietre nestemate
(o parte-s astăzi în tezaur
și-au emigrat, cu timpul, toate…).
Dar fata a rămas de piatră,
iar dacul s-a dus la război,
să-și apere pământ și vatră,
în iarna lui o sută doi.
Și când s-a-ntors, târziu, acasă,
învingător și-acum erou,
fata l-a-ntâmpinat țâfnoasă:
-Nu mi-ai adus niciun cadou??
La asta, sincer, luptătorul
nu se gândise chiar defel
în timp ce-și fractura piciorul
luptând cu un roman mișel.
Când i s-a pus astfel problema,
el a rămas puțin inept;
dar a înlăturat dilema
cedându-i inima din piept
frumoasei dace. Iar aceasta
vizibil s-a topit acum:
-Dă-mi, dace, un inel, și basta!
-Aș vrea… dar l-am pierdut pe drum.
Dup-un moment de cugetare,
frumoasa a decis, firesc:
-Să ticluim o sărbătoare
a celor care se iubesc!
Îți dau răgaz o săptămână
cu un inel să te prezinți,
și-apoi, cu el frumos pe mână,
vii să mă ceri de la părinți.
Și uite-așa, ziua în care,
pentru iubirea unei fete
dacul s-a pus pe-nsurătoare,
el a crezut-o sărbătoare…
Și a numit-o Dragobete.
