Popas între cer și pământ

Au trecut cu pași grăbiți 

printre anii potriviți,

pe pământul, colț de rai, 

lăsând urme cu-al lor grai.

Cu mașina înspre mare, 

au traversat tulburare, 

asezați de-acum, vecini, 

la un pas de heruvimi.

Îngerii tronând pe alei, 

puneau pasul printre lei.

Ochiu-n soare, val făcea, 

vremea, rodie, gusta, 

ca pe-un ceai din samovar,

amintiri de lut și har.

Îi priveam de peste timp, 

Cum, din drum, făceau Olimp, 

cum pământul, lin și blând, 

îi primea fără cuvânt.

Fusta-n mers se atingea, 

ba de frunze, ba de stea.

Să fac, dintr-un gând, popas, 

pe alei am mai rămas, 

respirând îndemnul fin,

de-a iubi și pom și crin, 

și filozofal răspuns,

întâmplări de nepătruns,

matematica în sens, 

contrasens și omul, vers, 

nobilă îmbucătură pentru suflet,

pentru gură, 

fizică ferecătură, 

diafană lucrătură.

În plimbarea de amiază, 

am văzut și ciot și rază.

Floarea soarelui sprințară,

proțăpită drept în vară, 

puse în fuior de soare 

câțiva oameni pe cărare.

Și aici și peste pustă, 

clipa e în dor robustă…