Poezia de dragoste nu există

Dacă şi numai dacă. Undeva noi am fi existat.
Şi mai grei şi mai uşori. Poate că de la sfârşitul unei
Lumii încoace spre începutul lumii noastre porţile întredeschise ar fi rămas
Întredeschise. Şi noi nemuritorii-muritori uriaşii nemuritori
Ne-am fi oprit o clipă. Să schimbăm sensul creşterii
Noastre. În sensul creșterii ei.

Pe dinlăuntru nu o lume nu două lumi
Ar fi început de atunci.

Numai că ne lipseşte ceva. Acel ceva fără-de-care.
Fără-de-care şi inima şi raţiunea. Amestecându-se cecul în alb fără bine fără rău.
Cecul în alb din care adaugi și scoți.

Nu vom ști ce este dragostea
Așa cum nu vom ști ce este poezia
Confuzia singurul remediu sublim
Ce este și nu este. Pentru că fiecare
Se împarte la celălalt. Sau prelungirea
Uneia cu cealaltă au sens
Pentru noi. Însă. Pentru ele
Noi nu am existat vreodată sau dintotdeauna expresiile
Atât de mici și mari
Noi cu dragostea noastră cu poezia noastră.

Înmulțindu-ne. Împărțindu-ne.