Carmen SorescuCarmen Sorescu
21.01.2017

Poem pentru tine

Aș fi vrut să scriu despre tine cum doar o singură dată s-ar fi putut scrie

Când ai fi citit primul rând să crezi că citești Biblia sau Cartea morților

Aș fi vrut să te strâng până când carnea ta intra într-a mea și eram deodată

Două roți dințate ale aceluiași mecanism livresc, elemente concrete

Abstracte, unite într-un tot organic, pulsatil, aș fi vrut să te țin

În sângele meu, împreună am fi inventat concepte, filosofii despre

Cum este să ai patru mâini care zi de zi sapă una în alta ca apele-n nisip

Ne-am fi obișnuit repede și cu două inimi, când una dormea alta stătea trează

Și tot așa, făceam cu rândul în viață, în moarte, le-am fi îmbinat perfect

Ne-am fi mulțumit cu o fericire rotundă, de plastic, modelată după forma dorită

Undeva departe e o lume unde peștii vin la mal și cer mâncare ca niște copii

Deporați pe uscat din adâncurile ființei, și chiar dacă privești prin gaura cheii

În astfel de momente nu vei ști niciodată cum e să fiu iar copil

Și-mi albesc la râu măduva spinării doar pentu tine

Sursa foto: clipart.me