Pod

mă-nchid în podul minții tale

și printre gene-mi curg ideile

fluid,

adorm cu gândul sufocat de cale

și mă întind pe versuri

tresărind;

arunc în joc un pumn de scoici și sare,

pe mal de drum întins

pustiu căscând,

cu tâmpla sprijinită pe un cot de mare,

ștergând în colț de ochi

surâs plăpând;

alunec pe cuvânt o umbră

fără soare

și mă petrec cu verbul

alegând un rost,

să sprijin pânza mea cu praf de stele

pe puntea ce-ai trecut

între vom fi și-am fost;

desprind din podul palmei tale

nervuri,

să-ntind peste cuvânt năvod,

cu gândul prag de netrecut

în chip de stare

și șuier peste timp

zălog și pod.