Poate c-am să rămân şi-am să mai fiu…

Eu sunt această claie de-aiurări ciudate
Eu sunt această minte-n colţuri şi cum ştiu
Că fără mine-n rostul vieţii mele nu se poate
Poate c-am să rămân şi-am să mai fiu

Eu sunt această spaimă de-ntrebări nepuse
Eu sunt această cruce -n lumânări arzând
Mi-e greu să cred că vremurile-apuse
Să se întoarcă nu mai au de gând.

Eu sunt această fată cu cercei-cireşe
Eu sunt un tren de noapte între ieri şi azi
Sunt ca o pânză de uitare ce se ţese
Și te aud încet din amintiri cum cazi

Eu sunt- de n-aş mai fi!- un sâmbure sub paşii
Ce maluri de lavandă rugineau pe deal
Sunt brazda ce-o răstoarnă cu păcat cosaşii
Eu sunt paiaţa înnotand spre mal

Sunt somn, sunt rătăcire, viaţă, viscolire
Sunt spaţiul răsuflării dintre MI şi LA.
Sunt meşterul, cârpaciul din psaltire
Sunt tot ce-aş putea fi sau n-aş putea!

Eu plâng aceste ploi şi viscole purtate
Eu sunt aceste smirne adormite şi cum ştiu
Că fără mine-n rostul vieţii mele nu se poate
Poate c-am să rămân şi-am să mai fiu.

Sursa foto: isabellcoco.files.wordpress.com