Ploaia mă strângea în brațe

Ploaia mă strângea în brațele ei
lascive și reci,
și coclite,
spălând zilele
de singurătate.
Picăturile mărgele
erau orele trăite
cu dezamăgirea neînțelegerii
pierderii tinereții naive,
înșelate de tine
dureros de urât.
Noroiul din fața casei,
șuvoiul de apă șerpuită
prin olanele sparte,
florile din grădină
culcate de furtuna lacomă,
catifeaua nopții
sfâșiată de fulgere ucigașe,
toate măcinau ghemul de durere
nerostită ani și ani.
Nemișcată stam –
monolit speranțelor deșarte,
sculptat de neobositul Vigeland,
lacrimile mele sărutând
lacrimile ploii.
O ușă scârțâia dureros,
trântită de vântul haiduc
în spatele celui plecat,
trezindu-mă din visare…

Sursa foto: 3.bp.blogspot.com