Radu Matei TodoranDe ce să pleci
când luna e încă vie
și-n zâmbetul astral
mi-arată drumul spre dimineață
iar tu pleci ca o frunză
răzleață
legănându-te-n
solstiții
miroase a fragedă coajă de mesteacăn
miroase a noi
și-a fum de scorțișoară
aș vrea să rămâi
te-aș strânge în buchetul de nestemate
al răsăritului
ca pe o floare cioplită
în iubire
doar că tu pleci
simt cum îți aduni voalul fumuriu
din inimile noastre
și cum doare.
