Picături

Eram așezați pe marginea unei prăpăstii
și parcă-nconjuram al șesului
pierdut printre ruine
mă căutam de mine și-mi pare
că lumea se crucea de ei
fiecăruia ne venea rândul
s-alunecăm ușor pe
marginea prăpastiei
știam ce ne așteaptă
doar număram câți oare mai suntem?
nu număram zilele
ci tot ce mai rămâne din noi
cădeau cu toții în Valea Plângerii
și se izbeau în ceața amară
care atenua căderea
nimeni nu te prindea
nici de mână nici de suflet
fiecare își căuta traseul cel mai ușor
căzând, îi vedeai cum se agață de stâncile ascuțite
pe unii îi prindea, iar alții aveau noroc
depinde cum erau antrenați la ora de sport
nu-mi pot explica prăbușirea nici dacă mă
adulmeci cu lapte cald și dulce
se pare că atât, fiecare doar își aștepta rândul
să fie (pre)luat

eram picăturile controlate de tot ce mai contează