Nu știu, iubite, cum ne-am întâlnit
când sufletul cerea arzând hodină;
găsit-am timp sub pleoapa unui schit,
lângă un crin cu leneșă stamină.
Nu știu iubite de e interzis
să rupem din lumină ca și iezii…
Dar te-oi spăla pe păr, noaptea, în vis
şi ţi-oi da fruct din mijlocul livezii.
Și o să știu, mereu, de îți e sete,
cu gura mea umbrindu-te pe gene;
nimicul ne-o vâna ca un erete,
simți cum secunda-și uită jos din pene?
Ne-om întreba atunci unde mai sunt
acei ce lasă apa de pe frunte,
ce roi de stele din imensul prund,
mirat, le-ascunde tâmplele cărunte.
Ne-om întreba de ni s-au ofilit
pe-afară crizantemele bălaie,
o să rămân cu tine, îți promit,
şi de zăpada intră în odaie…
Sursa foto: timpul.md