Periuța de dinți

periuța mea de dinți a rămas singură

în paharul albastru ca marea

tristețea ei răscolește valuri

uriașe care inundă chiuveta

care inundă podeaua băii învelită

în linoleumul  de o culoare incertă

precum ochii mei atinși de  boală

i-am spus boala iepurelui aflat în bătaia puștii

lovindu-se disperat în lumina semiobscură

de crengile rupte din inima pădurii

este bizar cum mă face să suspin

o periuță de dinți

dar și mai straniu cum două

privindu-se drăgăstos zi de zi

adormind și trezindu-se împreună

atingându-se cu mișcări șăgalnice sau

dimpotrivă

melancolice ca după o despărțire

pe care numai o noapte de dragoste

poate să o suprime la fel de ușor

precum un abur înghițit de buzele

arse de frig sau prea multă căldură

cum două periuțe de dinți

îngăduindu-se încontinuu

îți oferă imaginea ideală

banal-confortabilă a unui cuplu

privindu-se în oglindă în timp ce

cu mișcări intermitente

sus-jos

stânga-dreapta

înfășoară șirul destrămat al Ariadnei

într-un ghem de iubire fericită

până când unul își umple valiza

iar celălalt privește cu ciudă

bietul obiect stigmatizat pe nedrept

chiar dacă numai pentru două zile