Simona BarlaboiI.
Când muzica sferelor îți îmbracă trupul gol
Nori se sparg în ceruri
Să-ți mângâie obrazul cu picături de ploaie,
Iar eu de pe lună croșetez o batistă să ți-l șterg
De săruturi ce nu există.
Mi-e dor de mâini ce nu s-ating,
De-mbrățișări ce nu se-mpletesc,
De-un noi ce se-nchide în triunghiuri de tu și eu
Aproape, dar atât de departe!
II.
Afară e noapte!
Ți-aș scrie gândurile mele
Rătăcite prin Sistemul Solar.
Mă doare carnea ca prinsă în cârlige…
Din amintiri să-ți cuprind chipul și vocea,
Să-ți mângâi sufletul cu-a mea nebunie!
