Elena Dican 
Furnica și greierele
Țanțoș, domnul greiere
Ar vrea să cutreiere
Tot ținutul fermecat
Și-o ține într-un cântat.
Voia bună-l însoțește
Peste tot. Unde pășește,
Răspândește cânt și joc,
O clipă n-ar sta pe loc.
Dar știe și el povestea
(Ah!, ca gândul zboară vestea!),
Cum verișoara furnică
Trudește până ce pică,
Iar el, leneș fără leac
(S-a auzit peste veac!),
Zdrăngăne dintr-o chitară,
Zi de vară până-n seară!
Toată lumea îl bârfește,
Cum că el doar lenevește
Și, trist, a lăsat chitara,
A pus deoparte vioara.
(Deunăzi a auzit
Cum l-a ponegrit
Un bondar vestit
Doar prin bâzâit.)
Obosit, se tot gândește
Cum să schimbe-acea poveste
Și să intre-n rândul lumii,
Să nu-l mai critice unii.
De azi se va potoli,
Toamna nu va mai cerși
De la furnica firavă,
O grăunță, doar o boabă.
Însă, dragi copii, să știți,
Să nu fiți deloc uimiți:
S-a schimbat povestea toată.
Furnica, așa, deodată,
Umple coșul cu merinde,
Greierelui i-l întinde,
Plată pentru munca lui,
Trubadurul câmpului.
Dacă n-ar fi cântăreții,
Și pictorii, și poeții,
În ce lume am trăi?
Voi ce spuneți, dragi copii?
(din volumul de povestiri în versuri pentru copii „Întâmplări din Parcul Fermecat“, aflat în pregătire)
***
Curaj
Astăzi, Tași curajosul,
L-a-nhățat pe Azorel
Drept de labele din spate,
Ca să se joace nițel.
Blândul Azorel, săracul,
Ce stătea întins la soare
(Ca să își bronzeze blana),
A sărit drept în picioare.
Și-uite-așa, buimac, sărmanul,
Privește spre motănel:
– Ce-ai cu mine, bre, amice?
Că nu-s agresiv de fel!
Mi-s un cățeluș cuminte,
Stau și apăr curtea toată
Și am grijă și de tine.
Ce-ți veni, așa, deodată?
– Am un chef nebun de joacă,
Se-auzi un mieunat.
N-ai vrea să te joci cu mine
Și să nu mai stăm la sfat?
-M-aș juca și eu cu tine,
Dar e multă treabă, frate!
(Cum ți-o fi venit ideea
S-ataci labele din spate?!)
-Tași, fă puțin efort!
Spuse bunul Azorel.
Fii și tu atent oleacă,
Lasă joaca puțintel!
