Pe muchia nopții

A pogorât îngerul
pe catedrala speranței
dăltuită în piatra topită
a acestei veri incendiate.
Îți sărut aripile deschise
între care zace fericirea răstignită.
Orbit de albul clipei depline,
bâjbâi prin paradis
cu pașaportul meu temporar
de zilier al veșniciei.
Aștept supus taina întrupării
în visul-tău-trup, trup de vis…

***

Închidem cercul nopții.
Trupurile noastre arcuri
cuprind tandru
spațiul întunericului rotund.
Pasărea buneivestiri se așază
pe trupul fraged al dimineții
cu fâlfâiri de lumină.
Suflul divin al îngerilor-pereche.
Dincolo de coama nopții
ard nestinși
vulcanii incandescenți
ai irișilor tăi incendiați.
Sărut lava
și dorința mi se prelinge
prin gratiile întunericului,
umezind cenușa
îmbrățișărilor noastre torțe.
Pe muchia nopții
Dumnezeu despică clipa
în viață și moarte.
Îți dăruiesc eternitatea
trecerii prin miezul tău de foc.
Arde-mă, până la capătul zilelor.