Popa Mia 
Îți scriu pe frunze pictate
Și cuvintele îmi rămân undeva
Între culori stinse și plecări
Ca amintirile copacilor dintre veri.
Îmi rog sufletul să tacă și te petrec
Pe fiecare frunză pictată care nu dispare
Îți trimit cuvântul care nu mai doare.
Nu uit să-mi înfășor disperarea în culori pastelate
Să te simt când te-ntorci dintr-o carte cu frunze presate.
