Liuba SârbuLiuba Sârbu
05.01.2016

Patimi Daco-Gete

În clipa când ai  apărut

domol, din depărtare,

Să stăpânesc n-am mai putut

uşoara-mi răsuflare.

În miezul ei s-a strecurat

un şovăielnic tremur.

Când cel dintâi sărut mi-ai dat,

simţii cum mă cutremur.

Cu-n pas stingher te-ai aşezat

în zidul firii mele.

De oameni nu ne-a mai păsat,

eram doar noi pe schele.

Şi construiam vis după vis,

în doi, fără unelte.

Doar din trăiri de nedescris

şi patimi Daco-Gete.

Sursa foto: vieru.ro