Liuba Sârbu
În clipa când ai apărut
domol, din depărtare,
Să stăpânesc n-am mai putut
uşoara-mi răsuflare.
În miezul ei s-a strecurat
un şovăielnic tremur.
Când cel dintâi sărut mi-ai dat,
simţii cum mă cutremur.
Cu-n pas stingher te-ai aşezat
în zidul firii mele.
De oameni nu ne-a mai păsat,
eram doar noi pe schele.
Şi construiam vis după vis,
în doi, fără unelte.
Doar din trăiri de nedescris
şi patimi Daco-Gete.
Sursa foto: vieru.ro
