Emanuela Bușoi 
Pasăre de vis, pasăre albastră,
În căutarea ta am pornit, măiastră.
Zâna Beryluna chiar ea ne-a dăruit
Lui Mytyl şi mie un diamant şlefuit,
Un al treilea ochi stins să lumineze
Şi îndeaproape să ne vegheze,
Unduitor, sufletul apei,
Năvalnic, sufletul focului,
Îndestulător, sufletul pâinii.
Împreună grabnic să-ntâlnească
În zări nevăzute şi necunoscute
Mică, neînsemnată,
Pasăre albastră,
Blândă, luminoasă
Fericirea noastră.
Din prea-naltă poruncă divină,
Azi e larg deschisă Poarta opalină.
Cu lapis-lazuli şi cu alabastru
Se întinde templul de un pal albastru.
Pe bănci circulare stau copii în grupuri,
În veşmânt de-azur şi-şi arată lucruri:
Comori de pe Lună, maşini zburătoare,
Bucuria pură şi chiar torpiloare,
O altă lumină, lucruri izbăvitoare
Să învingă moartea într-un mort subtil.
Din ascuns ungher ascultă Tyltyl
Cum un discurs ţine cu ardoare
Şeful de mâine al Planetelor Solitare.
Îngeri diafani în zbor uşor planează
Şi c-un ochi atent totul cercetează.
Soseşte ora. Suprem stăpân Timpul
Rostogoleşte din adânc Olimpul
În lume copii sfioşi ori încrezători,
Să împlinească, după ursitori,
Golul din suflet în avântat destin.
Bătrâne Pământ, aşteaptă că vin
Lutieri, lunatici vâslaşi, meşteri fauri,
Soldaţi, Orfeu încoronat cu lauri.
Copil plin de zâmbet sau de tot nefericit,
Vieţuieşte-ţi viaţa cum timpul ţi-a menit.
-Unde-s inginerii? Unde-s visătorii?
Cititorii-n stele? Unde-s dictatorii?
Măcar un om cinstit? Tu? Pari plăpând!
N-o să trăieşti mult. O umbră de gând.
Şi tu? O mare crimă? O banală boală?
E interzis să ieşi de-aici cu mâna goală!
Într-un colţ tainic se-ascunde tăcut
Blondul frăţior încă nenăscut,
În dar el aduce, fără nicio vină,
Febra tifoidă, chiar o scarlatină.
-Gata pentru azi, se închide Poarta
De acum înainte hotărăşte Soarta .
In corăbii de dincolo de astre
Urcă toţi cu năzuinţe vaste,
Pe umeri purtând mari păsări albastre.
Lung e drumul spre casă. Câte vor trăi?
Îşi vor schimba culoarea. Poate vor muri.
Pentru un răstimp. Apoi iar vor renaşte,
Aceiaşi tot alţi copii vor cunoaşte.
Pasăre albastră, în lume te-a trimis,
Cu drag, un copil, Maeterlinck Maurice.
…………………………………………………….
Mon oiseau bleu, mon oiseau de rêve,
A ta recherche nous partons sans trêve,
Mytyl et moi. Un rose diamant rond
Fut offert par la fée, Bérylune, en don,
Un troisième oeil éteint, éclairant,
Et de très près nous surveillant
L’âme de l’eau, ondoyante,
L’âme du feu scintillante,
L’âme du pain, bien contente,
Tous désireux sitôt de rencontrer
Dans d’inconnues et d’inouies contrées
Bleu oiseau,
Doux, joyeux,
Notre bonheur,
Lumineux.
D’en trop haute disposition divine
Aujourd’hui est ouverte la Porte opaline.
En lapis-lazuli et en albâtre
S’étend le temple d’un pâle bleuâtre
Sur des bancs circulaires les enfants se groupent,
En vêtements d’azur et se montrent des trucs.
Trésors de la Lune, des engins meilleurs,
La joie pure et même des torpilleurs,
Une autre lumière, des remèdes salvateurs,
Qui vainquent la mort, d’une manière subtile.
En recoin caché, ébahi, écoute Tyltyl
Comme un discours tient, digne et fier,
Le chef de demain des Planètes Solitaires.
Des anges diaphanes planent en vol léger
Et d’un oeil attentif observent tout de très près.
C’est l’heure. Suprême maître le Temps
Fait culbuter des enfants craintifs ou confiants,
Dans le monde, du profond firmement,
Pour accomplir comme l’augure la fée
Le vide de l’âme en élancée destinée.
Vieille Terre,ils arrivent par leurs mères appelés,
Luthiers, forgerons, nocturnes bateliers,
Soldats,Orphée, couronné de lauriers.
Bel enfant plein de joie ou trop malheureux,
Mène ton existence comme le sort le veut.
-Où sont les ingénieurs? Où sont les rêveurs?
Et les astrologues? Où sont les dictateurs?
Un homme honnête?Toi? Tu parais défaillant.
Tu ne vivras pas trop! Un esprit vacillant.
Et toi? Un grand crime? Une maladie stupide?
Il est interdit de sortir d’ici les mains vides.
Dans un coin se cache taciturne, isolé,
Le petit frère, blond, pas encore né.
Malgré lui, il apporte en cadeau, timide,
La scarlatine, voire la fièvre tiphoïde.
Dépêchez-vous! On ferme la Porte. En avant!
Seul le Sort décidera dorénavant.
Dans des navires d’au-delà des astres
Montent les enfants aux aspirations vastes,
Epaulés de grands oiseaux bleus, fastes.
Il est long le chemin. Combien en vivront?
Les uns changeront de couleur. D’autres mourront.
Pour un laps de temps. Puis ils vont renaître.
Les mêmes autres enfants ils vont connaître.
Tu fus envoyé, bleu oiseau, fleur de lys,
Parmi nous par un garçon, Maeterlinck Maurice.
Sursa foto: webcultura.ro
