Maria M VasileÎntr-o liniște obosită, te caut în amintirile mele și te găsesc tot mai aproape de mine. Ai dispărut tăcut, cum pietrele de var stinse de lacrimile înrourate. Eu – am rămas tot acolo, ca o urmă caldă nemișcată, nici nu mai știu de când. Mă tot caut și nu mă regăsesc pe nici unde. Stau pe aceiași bancă pietruită de ploaia gândurilor, caut un surâs discret și o aripă de pescăruș. Nu pot să te alung, ești cu mine la fiecare răsărit și apus de viață ce îmi traversează trauma absentă de balansul fericirii. Ninsoare care îmi zăpăcește înfiorarea ascunsă în ghiocul moleculei și moare încet zâmbind cu ochii spre stele. Pentru mine, mâine este o altă zi rotundă, o zi banală cu o multitudine de posibilități care ne bucura așteptările de ieri. Noi – vom rămâne doar două inimi nedescifrate pe o bancă dispărută. Vom trăi într-o lume imaginară, o lume în care universul râde cu poftă și ne mai acordă o șansă. Tablou cu reflexie vopsită în cretă arsă și vise copilărești. Te simt astral și te ating cu zâmbetul paralel și totuși împreună.
Într-o altă dimensiune, unde mimăm o altă viață și nunta iubirii ne așteaptă. E singura mea libertate de a pendula vorbe siropoase pe dorul care joacă table pe inima mea. Amintire cu o imagine de vară uitată la țărmul marii întru-un amurg ce se grăbea să plece.
25 ianuarie 2020
