Paradoxul singurătăţii

Singurătate, cuvânt urât de toţi,

Stârneşti în noi emoţii, nostalgii, tristeţi

Îi faci pe oameni să se teamă de tine,

Când ei ar trebui să se teamă de oameni.

Singurătate, tu faci parte din noi

Numai in liniştea ta ne putem afla

Numai in liniştea ta,

Sufletul nostru ne vorbeşte,

Sincer, cum n-ar putea

De-ar fi înconjurat de omeni.

Singurătate, tu eşti esenţa fericirii noastre,

Iar noi fugim de tine,

Când

Numai tu constitui adevărata cale

Spre a ne întelege

Propria constiinţă

Otrăvită

De oameni…

Iar noi te urâm

Pentru că ne ţii departe de ei.

De cei,

Alături de care

Conştiinţa noastră se preschimbă

În cioburi sângerând a tristeţe

Iar, numai tu,

Singurătate neînţeleasă

Ne aduci aproape de noi

De fericirea de a fi

În armonie

Cu …noi…

Sursa foto: paxlaur.files.wordpress.com