Veronica Balaj 
Interzis a ieși din istorie și tropotele cailor
din alaiul Mariei Tereza sosită în vizită imperială,
printre supușii urbei Temeswar,
lacăte peste lacăte sunt țintuite pe ușile
fostei săli de bal din Parade Platz
zăvorâte stau și privirile portretelor
prețuite în muzeu
să nu mai poată umbla hai-hui,
după bunul plac al pictorilor care
le scoteau la plimbare
din când în când, secret, bără bilet de voie
frica de moarte
se zvântură acuzatoare
într-o lectică de liniște vicleană,
timpul nu mai are auz,
intrările în Bastionul Cetății sunt guri imense
deschise hâd
spre-o altă linște perfidă și ocultă
se anunță la știri că s-au găsit flori
depuse noaptea, la picioarele Sfântului Nepomuk,
absolut intrezis!
Toată lumea știe că statuia sfântului
a fost ridicată când locuitorii cetății au scăpat de ciuma
care bântuise orașul
acum vreo trei secole și ceva
dar nici chiar așa o încălcare a legii…
Geamgiul orașului
își montează straturi de sticlă la ferestre
virusul poate privi totuși,înlăuntru
până în măruntaiele sale,
poate crănțăni orice urmă de bucurie
indecent schimbându-i culorile vederii spre afară
a dispărut și cântarul, așezat pe Corso,
greutatea fricii depășește regulile,
omul care ne putea spune câte grame are
un sfânt din iconița purtată sub tricou
sau sub anteriul călugărițelor,
adăuga la preț și dacă aveam pas, ori gând pătimaș,
o secundă falnică, de orgoliu ,oricum,
a rămas fără chiverniseala zilnică….
Cafeneaua La două Chei e cețoasă
o redută de simțăminte nesocotite, ajunse-n ruină .
Visul de astă noapte mă arăta în oglindă
aveam flăcările fricii crecute pe limbă
atârnam agățată cu o rotiță
de propria-mi figură
părul, penele papagalului meu, care-mi repeta că sunt drolle.
Trează, îmi pun masca și ies pe bacon
Mallul aflat peste drum și-a pierdut strălucirea
se holbează cu disperarea unui vas eșuat
și-a dat duhul, e doar un schelet din beton
pe scările sale urcă frica în dezmățare
o văd printre secrețiile nopții nebuloase …
La colțul dinspre dreapta ferestrei mele,
din verticala platanului
pe care aș vrea să-l îmbrățișez,
răsare un poem răzleț
deși verde proaspăt, se-arată bătrân
și timid
girofarul mașinii de Poliție și doi oameni ai legii
apără pustietatea străzii
interzis a te aventura în liniștea de afară!!
Liber să mărșăluiești doar în interiorul tău
luna, albită de frică,
stă pironită deasupra girofarului
mă întreb, ce doamne ferește, îmi va fi intrezis
și mâine?
Ce culoare de mănuși, de mască,
ce culoare de aducere aminte
voi avea voie să port?
