Doina Bezea 
Săruturi fine răsăreau tăcut
pe degete de vânt ce-aveau să doară
scobind prin scoarțe cântecul pierdut
sub pași de maci țipând pe-un șold de vară.
Tu, te-ai întors încălecând pe-o șoaptă
cu herghelii de brumă prinse-n flori
și mi-ai cântat iubite înfrigurarea-ți toată
ținând de mân-o noapte ce numai avea zori.
În brațe luna-mi cade pe umbra-ți care geme
făcându-mi colț de rai pe cântecu-ți de ger
vezi cum răsare iarba mușcând din bob de vreme
și cum cocorii poartă iubirea noastră-n cer?
Sursa foto: damadetrefla.com
