Hai să mergem, dragul meu, pe-un munte,
să ne fie frică doar de cer,
să furăm pârâul de sub punte
și să-i creștem adăpost de ger.
Să ne facem țară din izvoare,
să ne facem suflet din copaci
și la câte un apus de soare,
eu să mă-nserez iar tu să taci.
Hai să-i spunem ploii să nu plouă –
arca ne-am stricat-o într-o zi
și de-atunci ne înecăm cu rouă
și suntem în lume doi pustii.
Poate vara n-o să ne usuce,
nici înghețul n-o să ne mai vrea
dacă așezăm păduri uituce
peste rana ta și rana mea.