Isabela Branescu 
Zboară deseori un avion care distribuie realitatea
Deasupra orașului din visul meu
Destul de departe cât să nu poată fi atins
Suficient de aproape cât să îi simt căldura
Pare o portavoce
Uitată pe raftul cel mai de sus sau ascunsă așa cum fac părinții cu dulciurile
Câte una pe zi, atât, știm noi mai bine!
Aruncă uneori invitații la sinceritate
Cred că înainte de ultimul anunț mă aflam sub un pod,
Am rămas cu gustul amar agățat de un umăr
Concentrat, cât o herghelie alergată printr-o pădure uitată
Pădurea Letea sau altcumva, pădurea unui înger cu aripi
Decupate din poeme purtate mai demult pe copite
Pădure sinucigașă care ne seamănă
Când este liniște se pot auzi scrâșnetele din centrul vechi al orașului
Au lăsat în rame de lemn sfaturi despre cum ar fi de trăit
Atenție cad ziduri! Feriți-vă sau faceți-vă rugăciunea din timp
Jocul de-a comunicarea poate părea rece
Dar are valoarea lui de realitate frumos ambalată
Despre clădirile sinucigașe care ne seamănă
Sursa foto: monitorulcj.ro
