Aura DanAura Dan
07.10.2017

Oraşului natal

Oraşul meu mic, prăfuit

Ce-n vis mi-aduce amintiri

Poartă pe cap cununi de miri

Şi-un gând, adesea, de suit.

 

Dorul de el a biruit –

Inima-mi plină de iubiri,

Oraşul meu mic, prăfuit

Ce-n vis mi-aduce amintiri.

 

Din sufletul meu arcuit

El îşi culege împliniri

Şi albi sau roşii trandafiri –

Viaţa mea toat-a jefuit.

 

Oraşul meu mic, prăfuit…

Sursa foto: 2.bp.blogspot.com