Omul negru

— Ora unu a sosit, Omul negru n-a venit! Ora două a sosit, Omul negru n-a venit! Ora trei a sosit, Omul negru n-a venit!…
Vocile zglobii răsunau până la etajele superioare ale imobilului de vizavi. Ștefana aștepta finalul jocului de câteva luni, de când se internase în clinica doctorului C. Așteptarea îi era întreruptă în fiecare zi, la aceiași oră, de vocea autoritară a asistentei.
— E timpul să mergem la tratament!
— Te rog, aș vrea să mai rămân puțin. Vreau să văd cum se termină jocul, a încercat s-o înduplece pe femeia în halat alb.
— Știi că nu se poate. Doctorul C. se supără dacă nu respectăm programul, a adăugat asistenta, care începuse, deja, să împingă căruciorul multifuncțional în care Ștefana își investise toate economiile. După o viață de muncă doar cu atât se alesese; un cărucior cu rotile, e adevărat, foarte performant, în care își petrecea tot timpul.
— Astăzi nu ești prea veselă,a încercat asistenta să-i ridice moralul.
— Ți se pare. Sunt la fel cum am fost și ieri și alaltăieri și întotdeauna de când m-am mutat aici.
— Văd că nu prea ai chef de vorbă, a mai adăugat asistenta înainte de a deschide ușa sălii de tratament în care 12 cărucioare, identice cu cel al Ștefanei, transformate în șezlonguri, se aliniau unul lângă celălalt. Douăsprezece trupuri inerte înfășurate în aceeași pijama bleu cu dungi subțiri galbene agonizau, în timp ce picături uleioase, ce se scurgeau din punga dispusă în perfuzor, le pătrundeau prin venele incolore.
— Nu se poate, măcar o zi, să nu-mi puneți afurisita asta de perfuzie, care,de fiecare dată, mă trimite spre altă lume? De fapt, nici nu știu unde. Dimineața mă trezesc în camera mea și nu-mi amintesc nimic din ziua anterioară.
Fără să răspundă, asistenta i-a fixat acul în branula de pe braț.
— Odihnă plăcută! i-a urat Ștefanei, care, deja, închisese ochii. În urechi îi răsuna cântecelul al cărui sfârșit nu și-l mai aducea aminte: ora patru a sosit, Omul negru n-a venit. Ora cinci a sosit, Omul negru n-a venit.

***

În cabinetul doctorului C. lumina difuză a neonului era amplificată de fumul gros de țigară.
— Ce fac legumele? a întrebat ridicându-și ochii din laptop.
— Vegetează! i-a răspuns femeia în alb, care cerceta niște hârtii sosite prin fax.
— E foarte bine. Căminul funcționează la capacitate maximă. Câtă vreme nu ne deranjează prea mult și ne subvenționează, e ok. Căutarea de noi subiecți nu trebuie să înceteze. Trebuie să fim pregătiți să-i înlocuim pe cei uzați. Ce spun cei de la resurse umane?
— Sunt în căutare. Tocmai ne-au anunțat că au depistat doi bătrâni, soț și soție, ai cărui copii sunt plecați de ani buni în străinătate și nu s-au mai interesat de ani buni de ei.
— Să aveți grijă cu documentele! Totul să fie executat ca la carte!
— Stați liniștit! Avocatul știe ce are de făcut.
— Atenție sporită. Nu vreau să avem probleme ca în cazul anterior când toată presa a fost cu ochii pe noi.
— A fost o deficiență la sistemul de informare. Nu s-a aflat în timp util de existența acelei nepoate, care îi suna din când.
— Aveți informații? S-a mai interesat cineva de vreunul dintre pacienți?
— Din câte știu, nu.
— Multă vigilență și țineți presa de-o parte! Cât crezi că mai durează până la noile achiziții?
— Între două și trei săptămâni.
— E posibil să avem vreun deces în acest interval?
— Nu cred. Toți sunt în parametri optimi.
— Aveți grijă cu tratamentul! Să-l administrați în fiecare zi la aceiași oră. Nu trebuie întrerupt!
— Ar fi ceva probleme cu pacienta nr.13. După trei luni de la sosire, are încă momente de luciditate.
— E timpul să măriți doza. Cred că n-a mai întrebat nimeni de ea!?.
— Fiul ei s-a stabilit în Canada. De zece ani nu a revenit și nici la telefon n-a căutat-o.

***

…Ora șase a sosit, Omul negru n-a venit!…
— Trebuie să blochez ușa și-a spus Ștefana. Astăzi am să aflu sfârșitul jocului!… S-a uitat spre butoanele de pe maneta căruciorului. Oare, care este cel pentru deplasare? A apăsat pe cel albastru și căruciorul a început să se rotească în loc. Să încerc cu acesta verde. Căruciorul s-a deplasat înainte și în câteva secunde s-a aflat în fața ușii. A manevrat rotorul Yalei cu destulă greutate, dar, în cele din urmă, a reușit să-l învârtească. Era și timpul. Pe scară răsunau pași. Afară jocul continua.
— Ora șapte a sosit, Omul negru n-a venit!..
— Ce dracu are ușa asta de nu se mai deschide? Oare cum s-o fi blocat? Trebuie să caut un mecanic! Ce fac cu Ștefana? O să întârzie la tratament.
— Ora opt a sosit, Omul negru n-a venit! Ora nouă a sosit, Omul negru n-a venit!
Ștefana tremura de emoție. Printre jaluzelele trase, o lumină albă a pătruns ca un musafir nepoftit și i s-a oprit pe chip.
Strigăte de uimire, de veselie amestecată cu teamă, au răsunat în întreg imobilul. Ușa de la camera Ștefanei s-a deschis. Capul bătrânei a căzut într-o parte. Un suflu de ușurare i s-a strecurat printre buzele întredeschise.
— Ora zece a sosit! Omul negru a venit!

Sursa foto: myorientalpassion.files.wordpress.com