Ochiul negru

Ți-am spus cândva

că nu au cum să treacă mai mult

de două zări   

de la plecarea mea din trena    

unei pietre  

lângă un pas chemat de tine chiar acolo  

pentru a-l dezlega

pentru a-i arăta o poartă către sine  

Până când ochiul negru  

va și urma din urmă pasul trecut prin mine  

spunându-i că îi este

că îi va fi oricând

singurul sens de mers

Golindu-l și mai mult

Legându-l și mai strâns cu rană șerpuită

Și totuși n-ai ascuns lângă a treia zare   

o pasăre

un clopot

o întrebare doar   

în care să închizi nedezlegatul pas

până când ochiul negru  

își va sorbi oglinda

curgând-o

șerpuit

Imagine de pe violin.ru