Silvia Osman prin gaura cheii privesc
cum împingi departe,
nedorite gânduri, fără roți,
afară, pe geamuri prea înalte;
porți puloverul tău albastru,
împletit în zori, din ochiuri de cer,
pe andrele de fag;
îți treci mereu degetele prin păr și,
te pleci, căutând ochelarii,
să înțelegi cum poți închide ferestre
fără să lași cireșii-nfloriți
pe-afară.
