Obsesia

… Era plăcut, linişte şi pustiu în partea aceasta a parcului mănăstiresc. Intrase în bisericuţa cea veche, s-a rugat la icoane, a lăsat călugărului rânduit un pomelnic. A trecut din cerdacul bogat, brâncovenesc, în paraclis şi a stat la slujbă. Impunători mai sunt călugării care slujesc la altar, le simţi evlavia pe deasupra mulţimii, parcă ridicată de glasuri de cântăreţi peste capetele mulţimii. Dar persistau încă şi impresiile drumului făcut în autocarul plin cu pensionari: vorbe sfătoase, cântecele, glume picante, râsete… Cât i-ar fi plăcut să nu se mai întoarcă în oraş! Şi de câte griji ar scăpa dacă şi-ar găsi un rost pe-aici. Dar… Uşile chiliilor se înşiră fără număr. Într-o parte, morminte de voievozi sub lespezi grele, ctitori de mănăstiri… Liniştea asta nicăieri altundeva nu o poţi avea. Uneori, apăreau şi treceau tăcuţi pe alei de piatră, cu ochii limpezi şi privirile curate, fluturând vestminte negre, călugării. Bărbaţi coborâţi în sinea lor, cu părul adunat şi legat, cu barbă îngrijită, sprinteni, senini, neauziţi şi netulburaţi. Femeia se gândi că lumea percepe, poate, şi o undă de cochetărie în atâta evidentă curăţenie. Apoi îşi aminti că vin mulţi mireni la spovedit şi chiar în aceste clipe, cei din autocar aşteaptă să le vină rândul, că, de fapt, şi ea voia să se ducă la părintele stareţ pentru spovedanie, dar nu se clinti… Poate  altădată…

Avea pe inimă ceva şi se temea oarecum de ce reacţie ar stârni. Călugării sunt oameni aspri, te ceartă şi te ruşinează. Îi venea greu să mărturisească ceea ce nici nu prea credea ea a fi  păcat. Mai degrabă o obsesie nevinovată. O veche obsesie şi… mai poate lupta cu ea. Până la urmă se va topi. Ori o va duce în mormânt. S-a considerat întotdeauna o persoană cumsecade, liniştită, fără mari probleme. Singură, fără soţ şi fără copii, pentru că aşa a fost să fie, dar a cunoscut iubirea şi toate celelalte… aşa că…

Silueta bisericii, aici, în parc, aşeza o umbră deasă peste straturi de flori şi peste ierburi. Un zâmbet odihnit îi rotunji femeii chipul încrustat cu riduri multe şi palide. Soarele se ducea limpede în drumul său spre alte zări.

-Fiecare om are o obsesie, îşi auzi glasul. Cuvintele răsunaseră prea tare în aceste locuri şi privi îngrijorată de jur împrejur.  În spatele băncii pe care se aşezase, ceva îi atrase atenţia. Printre tufe de verdeaţă şi de trandafiri, o umbră. Un om. Sub haina neagră se contura un om mărunţel, întors la lucrul său. Cu pleoapele lăsate, se pare că murmura abia auzit, psalmi. Rupea cu degete lucioase şi subţiri uscături din verdeaţa tufelor, aduna florile uscate, lucra uşor cu o săpăligă pământul negru, binecuvântat. Dar când o fi venit părintele, că n-o fi crescut din tufa asta de flori şi spini… Îl văzu încins peste brâul lat cu un şorţ cenuşiu, de pânză tare, pătat de pământ. Simţi cum se declanşează în ea acel mecanism care te face să vorbeşti ca să umpli cu ceva spaţiul, golul până la celălalt om. Astfel, femeia mormăi:

 -Să mă iertaţi, părinte! N-am vrut să vă tulbur… şi pentru că părintele nu zicea nimic şi nici nu o vedea, poate, se simţi obligată să continue: Tare-i bine aici când eşti ostenit… eu… Am venit şi eu să mă spovedesc la părintele stareţ, dar e atâta lume… o să vin mai bine altă dată.

Îşi ciuli urechile să prindă vreun răspuns, dar călugărul îşi vedea de ale lui, aşa că o cuprinse ruşinea că a vorbit neîntrebată şi se gândi cum să facă să se depărteze. Însă rămase pe bancă şi stătea liniştită cu spatele adunat şi uşor întors spre locul unde călugărul lucra şoptind rugăciuni şi neridicându-şi ochii.

Femeia se gândi că aici, în mănăstire, se curăţă mai uşor păcatele oamenilor. Chiar şi le putea închipui  ca pe nişte nori întunecaţi, cum se ridică şi se spulberă şi se risipesc sub bolta cerului. Îşi ridica privirile spre orizontul care acum părea sculptat  şi fumuriu. Era liniştită şi gândurile-i stăteau pe ducă. Poate că o geană de iubire izvora de pretutindeni, de peste tot. Un abur înmiresmat cobora de pe dealuri, din păduri, plutind peste zidiri, pe cărări şi peste oameni.

-Răbdare! Trebuie să ai răbdare! auzi glasul dintre straturi. Răbdarea, rugăciunea şi duhovnicul te scapă din păcatul acesta…

M-a ghicit părintele, îşi zise femeia de pe bancă. Se trezi vorbind:

-Duhovnic avem şi noi în cartier. Merge spovedania la sărbători… ca pe bandă rulantă… Îi păru rău că s-a pus ea să judece. Tăcu puţin, apoi vorbi mai cu sfială:

-Părinte, aş putea să vă-ntreb ceva?

-Întreabă! Întrebarea moarte n-are.

-Părinte, am de multă vreme un gând nepotrivit… Ce să fac? De câte ori cunosc un om, îmi vine gândul acesta. Şi dacă nu-l cunosc, tot aşa. Nicicum nu mă pot scăpa, zicea femeia şi se uita cu priviri furişe la omul dintre straturi: gura nu i se vedea din cauza bărbii care o acoperea ca o mască întunecată. Doar  ochii îi erau liberi, adânciţi  sub arcade, de un căprui limpede şi sever. Avea ochi sclipitori ca două diamante, cum nici nu mai văzuse. Simţi lumina acelor priviri până-n creieri. Şi călugărul tăcea.

Ce-ar mai putea spune femeia? Nici nu ştia ce să mai grăiască şi se simţi stingheră. Zădărnicie şi prostie era orice-ar fi zis, căci ştia: o puzderie de păcate mari şi mici o copleşeau dintotdeauna, roiau în adâncul ei. Aşa a fost mereu. Şi timpul îl simţea trecând apăsător. De la o vreme îngăimă:

-Ştiţi, mă gândesc la străin ca şi cum mi-ar fi soţ. Cum ar fi, dacă mi-ar fi soţ. Sigur că mi-ar plăcea să fie blând şi inimos. Ce mâncare i-aş face… şi tot brodez aşa, cu toate  că omul respectiv habar n-are, e şi însurat poate… şi am acest obicei. E o mare pacoste.  Căci niciodată… Ca şi cum cineva îşi râde de mine!

-Sigur! Necuratul! Îşi râde dracu’ de tine, fii sigură!

-Mda, Toată treaba rămâne doar în mintea mea. Omul nu ştie, că eu nu spun nimic, nici nu-l privesc măcar, nu are de unde şti ce clocoteşte în capul meu… Şi nu-i corect căci nu mi-au greşit cu nimic…

     – Altă cale eu nu ştiu, decât să te rogi. Şi mergi la duhovnic. Neapărat! Nebunia asta îţi vine de la necuratul, zicea ferm părintele. Bărbaţii au şi ei vedeniile, nebuniile lor. De aia, când văd parte femeiască, unii dintre ei, nu toţi, o şi iau razna. Şi unii chiar le urăsc pe femei, şi cu nemernicie ar vrea să le pună jos. Şi ce spurcat grăiesc cu ele şi despre ele!… Bate-l, gândul, cu Sfânta Cruce, îneacă-l în Rugăciunea inimii… Să ai nădejde că te vindeci. Rugăciune şi smerenie! Credinţă şi nădejde! Asta-i! Şi mergi la duhovnic!

-E adevărat că gândul ăsta nu l-am  spus niciodată… am socotit că nu face rău la nimeni, practic…

-N-avem de unde şti. Trebuie spovedit! Te poartă vrăjmaşul. De ispite şi de păcat nu scăpăm cu cât ne vopsim pe cap!… Apăi, nu-i cel mai rău lucru care să ţi se-ntâmple.

Femeia asculta şi se simţea oarecum  împăcată şi încrezătoare.

Atunci se auzi strigată pe nume, iar calmul, blândeţea şi cuminţenia se risipiră. Conducătorul grupului apăruse în capătul de alee şi o striga cu indignare şi cu reproş:

-Ce naiba, doamnă, v-aţi pus pe şedere aici, singură? Haideţi, că plecăm! Aici nu e deschis pentru turişti! De-un ceas vă caut! Haideţi acuma, că plecăm!

Femeia vru să protesteze, tocmai vorbea cu părintele, cu un călugăr… dar uitându-se mai bine, nu văzu pe nimeni pe-acolo… Doar ea singură pe o bancă în parcul mănăstirii şi atunci porni după ghidul care grăbea paşii spre parcare.

Ziua se risipise ca în vis. A rămas doar oboseala picioarelor şi o stare diluată de bine şi de uitare. În autocar se auzeau glasurile ca de departe, ca ciripituri, iar umbrele drumului abia le zărea alergând prin ferestrele cuprinse de umbrele înserării. Trecu în gând prin excursia lor la mănăstire, dar pierdu şirul. Închise ochii şi alunecă spre un spaţiu dulce, umbrit de pereţi zugrăviţi cu icoane, şterşi de vremuri, adunaţi ocrotitor oarecum deasupra şi jur-împrejurul ei ca un pântec matern. Şi, ca de sub o pătură albă, vedea cum creşteau aureole de sfinţi, unele lângă altele, până-n boltă… şi se auzea un glas: „Rugăciunea inimii!…bate-l cu Sfânta Cruce! Să ai nădejde… şi smerenie… credinţă… iubire…”

-Cum de n-am ştiut, se întreba în gândul ei femeia… Dar am ştiut şi iar am uitat şi nu m-am gândit… Desigur, rugăciunea inimii…

Sursa foto: destepti.ro