Literatura de azi 
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
„Să fie lumină!”
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
Lucian Blaga, „Lumina”
