Emanuela Bușoi 
O rochie perfectă, fără cusături, albă, de mireasă,
Pe straturi suprapuse de ape pluteşte,se roteşte,
Oglinda fluviului e cerul siniliu de vară, fără pată,
Fără cusătură. O teacă desăvârşită pentru trupul
Atât de tânăr ce tocmai s-a smuls din îmbrăţişare
Umedă de petală de nufăr, Ofelia pală, şi acel foc
De pistol, suficient de determinant, tras de omul
Negru de pe puntea vaporului des oscilând între
Malul fortăreaţă militară şi celălat, chemarea de
Zbor de albatros cu aripile întinse sfidând un joc
De-a nunta şi de-a moartea în albia rece, fluidă.
***
Une robe sur l’eau
Robe parfaite, sans coutures, blanche de mariée
Sur des couches superposées d’eaux flotte, elle
Tourne, le miroir du fleuve c’est le ciel bleu foncé
D’été, sans tache, sans couture. Un fourreau idéal
Pour le corps tellement jeune qui vient d’ échapper,
L’étreinte humide de pétale de nénuphar, Ophélie
Pâle, le feu de pistolet assez déterminant, tiré par
L’homme noir depuis le pont du bateau qui oscille
Entre la rive forteresse militaire et l’autre, appel d’
Albatros aux ailes étendues défiant le jeu si connu
Des noces et de la mort dans le lit cristallin, fluide.
