O, mamă

O, mamă,
felinarele inimii s-au stins,
de când te-ai dus.
Stelele acum te dezmiardă
cu atingerea Raiului,
eu plâng în cuvinte 
şi cerşesc primăveri.

O, mamă, scutură un nor
şi trimite-mi ploi de lumină
să mai pot planta răsad de zâmbete.
Să fur iertare din clepsidră.
Morţii, să-i spun: Te rog, nu fi haină!
Nu ştii că o mamă e diadema vieţii?
Aş vrea să înţelegi cum e
să fii iubită de o mamă
să poţi iubirea să o zămisleşti. 

O, moarte, eşti invidioasă pe viaţă! 
Dacă ai putea iubi, ţi-ai schimba firea.
Doamne, ar fi trebuit ca mamele
să fie nemuritoare!
Le-ai făcut din aluat de înger,
flori parfumate
ce se ofilesc prea repede,
spinii mă înţeapă cu un dor
şi… sânger.

(foto: „Mamă și copil” de Nicolae Grigorescu; sursa: interferente.ro)