Radu Matei Todoran Am sărutat rece peste rece
statuia ta de bronz
am simțit condensul nefericirii
așa cum un degustător de vinuri
bea un distilat banal
în locul vinului aromat și proaspăt
gândul meu în flăcări s-a dus
către sculptorul care te-a aruncat spre veșnicie
sperând că bronzul va dăinui până la capăt
te privește și acum prin fereastra amintirii
cum îi pozai goală
ca o gutuie
te-a chemat de atâtea ori
să se te admire
să te adulmece
grizzly nebun
și să cadă mereu în extazul drogului tău
uita repetat
că statuia era gata de mult
chiar sfinții de marmură ai cetății
visau să ieși din bronzuri
și să-i săruți așa în fugă
la miezul nopții când se roagă episcopii
chiar ei pietre nostalgice
iar eu răstignit în trinitate
iubit
sfânt
sculptor
supărat pe frumusețe
voi organiza o licitație funestă
