Anastasia Dobrin Aș vrea să găsesc calea înstrâmtorată,
Aș vrea să găsesc calea – spre Tine, Tată.
Spre suferința, care duce spre bucurie,
Spre durerea, care duce spre mântuire.
Aș vrea să găsesc calea către Tine, Tată,
Să-mi apropii – zi de zi, sufletul îngenunchiat,
De lumina Ta împărătească, de seninătatea cerească,
Să-mi înfiripi sufletul, cu dragoste dumnezeiască.
Aș vrea ca blândețea s-o găsesc la Tine,
Și atunci când nu e mama lângă mine,
Să-mi simt sufletul, mângâiat de Tine,
Ochii mei să vadă lumina!
Găsind bunătatea la Tine.
Voi înțelege iubirea divină!
Că există mama cu dragostea îngerească,
Cu povața mereu părintească.
Atunci, cu faptele și mila ce-o avem,
Iubire aproapelui să împărtășim,
Așa cum soarele-i încălzește pe toți la fel
Să-i iubim, să-i iertăm și să-i îndrumăm.
Să avem credință și smerenie să avem,
Tot ce din cuvântul Tău dezlegăm
Să împărțim în lume și să ne rugăm,
Pentru dragostea, curățenia sufletului poporului tău.
Acea curățenie, prin fapte bune e de atins,
Prin sinceritatea și nevoia de a cădea mereu la Tine,
Pentru a ne învăța lucruri noi și utile,
Pentru a ne arăta,importanța stării de bucurie.
Pentru a te numi prieten pe tine,
Și- a deveni adevăratul semn divin în mulțime,
Pentru a te numi Tată pe tine,
Și a-mi iubi părinții cu sârguinciune.
Acum, doar pot să-ți aduc mulțumire,
Pentru tainele ce le descopăr în Tine,
Laudă să-ți aduc neîncetat,
Pentru că mă simt mai curat.
Așa să mă rog până-n vecie
Zi de zi, ceas de ceas îndelungat,
Sfânta treime s-o proslăvesc,
Voia Ta s-o îndeplinesc.
