Numele răpit

o doamne cât de frumos este cerul
cât de frumoasă topirea
cât de albastră iarna îţi culci tâmpla pe unul din umerii mei
ca pe o treaptă
pe cea mai înaltă înainte ca fiinţa
să mi se sfârşească de durere de vedere
de plâns ca pe una din terasele verii ce nu se îndură
să treacă te iubesc poate
sfidând clipa zărind ziua visând un timp
inexistent
te iubesc poate
sfios şi grav cum uiți tâmpla ta pe unul
numai pe unul din umerii mei ea
îngropată definitiv în mine ca o plantă te iubesc acum
ieri mâine nu există
sufletul meu doarme treaz te iubesc şi te port cu ochii închişi
prin ceea ce sunt fiinţă absenţă uimire
fără a înţelege totul nimicul puţinul
trecătorul dulce cu numele meu răpit de clipă
când numele singur
numai numele topit acum
împodobeşte o peşteră sub gheţar