Literatura de aziLiteratura de azi
04.12.2016

Numai după bătaia inimii…

Rugă

Mă rog de tine, băiat curajos,
Încercat pe zidul morţii în bâlciul copilăriei,
Nu umbla să mă smulgi de la zmeul cu şapte capete
Ca să câştigi o parte-a-mpărăţiei.

Eu am venit de bună voie aici,
Am şters vatra-mpăienjenită
Am frământat de două ori pământul
Şi am umplut cuptoarele cu pită.

Apoi am rupt-o ţărăneşte pe ştergar
Să iasă aburi calzi şi i-a simţit din depărtări
Şi-n locul buzduganului vuia ca uraganul
Mirosul tras pe cele paişpe nări.

Îl aşteptam să aflu gustul pâinii
Şi numai după bătaia inimii am înţeles că e bună,
Că până la piept era îngropat în pământ
Şi de la umeri în lună.

O, toate fetele acelea din poveste
Care de teamă v-au urmat mereu
Când e atât de simplu şi de omeneşte
Să-ncerci odată să iubeşti un zmeu!

Ileana Mălăncioiu

(din volumul „Pasărea tăiată”, 1967)

 

(sursa foto: delaepicentru.com)