Gina Zaharia 
Nu-ţi cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai,
Un râu aprins din rugile polare,
Să-ngheţe timpul în frânturi de rai,
M-aş face ţărm cu chip de aşteptare.
De-ar fi să-mi dai oceanul tău de vise,
M-aş umple val pe unde-ameţitoare,
Sărutul vechi al nopţilor închise
Va fi pictat cu semne de-ntrebare.
Nu-ţi cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Romanţe vechi de fluvii infinite,
Voi adormi pe florile de mai
Și-n vocea ta mă voi trezi, iubite.
Din pumnul meu pleca-vor să se-adape,
Spre pieptul tău, un cor de porumbei,
Biletul lor de călători pe ape
L-aş pune preţ de veghe în scântei.
O, de mi-ai da şi toamna vieții noastre,
Ți-aş plămădi cu brațele iubirea,
Pe pânza serii, taina dintre astre
Va fi popas ce-şi plânge amăgirea.
Nu-ţi cer nimic, oraşul nostru cântă,
Chiar de-au plecat fântânile-nzecite,
Suntem doi munţi de sare pe orbită
Și… ştii că n-am ce să-ţi mai cer, iubite!
