Liuba Sârbu
Plecată mi-a rămas pleoapa…
Ştiind că sus este lumină,
ea tremură şi se închină
şi-şi curge apa.
Senin e cerul.
Şopteşte şi mă tot îndeamnă
să-i simt căldura lui dar…Mamă!
în mine-i gerul.
Te-ai dus devreme.
Că viaţa merge înainte…,mintea mea ştie,
Din tine-am răsărit atât de vie…
Sufletu-mi geme…
Nu-s vii doar viii…
Ştiu că din ceruri mă veghezi
O simt când scriu, sau merg pe străzi,
Căci vii sunt morţii şi morţi sunt viii…
