Radu Matei Todoran
11.12.2024

Nu râzi în templu

Râsul nu era al meu
în templul acela destrăbălat
marmura roşie
se certa cu cea albă
Cararra
îşi dorea vara
iar Roso Moneasa
dame roşcate îşi dorea dimineaţa

 

Pe plajele forfotitoare
pline de soare
şi pulberi de aur
quetzali cu pene de foc și de ură
se strecurau printre clipe
jonglau cu vrăji și cuvinte
îmi topeau iubirile din minte
într-un creuzet de platină
fină
precum o groapă săpată-n lumină

 

Sub apele flămânde tirene
pleoape de sare
amestecate cu scoici celeste
şi perle pierdute-n poveste
pregăteau în tăcere festine
destinele vechilor regi şi regine
se-mpleteau pe sub apele line
să aducă o jertfă de soare
zeilor noi născuţi din sudoare

 

Templul era descompus
în poveşti mincinoase
cu ferestrele joase
iar râsul acela amestecat cu vin şi suspine
nu-mi mai vine

 

Privesc din Carrara
marea supusă Tirenă
mă simt şi pescar şi sirenă
și râd sacadat
precum un zeu reformat
iar râsul din templul ciudat
râsul acela trist
nou inventat arivist
este al meu.