Nu am plecat de la tine

Nu am plecat de acasă,

doar m-am părăsit puțin,

istovit de propriul trup

ce dă rateuri necontenite.

Nu te speria, lumina mea,

nu fac decât să încerc umbra

pentru o vreme nedefinită,

până când sacrificiile tăcerii

vor învinge fragilitatea ființei.

Nu te teme de penibilul ruinei;

asaltul umbrelor nu ține o veșnicie,

după cum nici iubirile în descompunere.

Așa că adună-te din ruinele absenței

și lasă-te purtată de valurile răbdării.

Nu am plecat de acasă,

doar m-am părăsit puțin,

căutând o inimă mare, viguroasă,

care să mă arunce fierbinte

în așteptarea ta înfrigurată.

Nu am plecat de la tine,

doar te-am lăsat puțin,

ca să mă regăsesc dincolo

de lamentațiile inimii,

în tărâmul fermecat al vibrațiilor,

în paradisul cald al luminii,

în culcușul feeric al liniștii tale.