Literatura de azi 
– Frunze de toamnă, frunze nătânge,
Miezuri de piersică, pline de sânge,
Cum v-aţi rănit atât de cumplit?
– N-am bănuit, n-am bănuit
Că soarele poartă-un cuţit, un cuţit.
Îndrăgostiţii cei laşi
Fiecare anotimp ne desparte
pe unul de celălalt şi ne-apropie de moarte.
Vezi-le cum trec şi se scutură, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zăpezile…
Iubirea noastră cea mare
a rămas închisă-n sărutare,
de buzele noastre strivită,
ca fluturele mort în crisalidă.
Prea blândă-s cu noi! Am trăit ca doi monştri
pe spinările tinere-ale anilor noştri.
Din mierea lor, din gingaşul lor stup,
ne-am îngrăşat la suflet şi la trup
şi-acum târâm greoi, bucată cu bucată,
ceară suavă-a casei de-altădată …
Nu, noi cei laşi n-ar trebui să iubim!
Ne-nfricoșăm pe pământ şi ameţim pe-nălţimi
domesticim suferinţa, o facem câine de curte,
pentru speranţă ni-s bătăile inimii prea scurte…
Vezi-le cum trec şi se scutură, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zăpezile…
Fiecare-anotimp ne desparte
pe unul de celălalt – şi ne-apropie de moarte.
Nina Cassian, „Dialog”
