Adesea auzim în jur că totul se plătește, că orice acțiune pe care o întreprindem are plata sa și dacă ne oprim o clipă pentru a cerceta atent ceea ce suntem descoperim că rezultatul e suma a ceea ce am făcut până în prezent.
Un medic este ceea ce este datorită efortului muncii sale, un om supraponderal nu se mai încadrează în standardele estetice, deoarece a mâncat fără cumpătare, un consumator de alcool primește ca plată distrugerea sănătății, un om blând atrage prieteni, liniște, este un izvor de pace în jurul său, în timp ce un om mânios sau violent atrage o cu totul și cu totul altă plată, căci adesea faptele rele aduc după sine nenorociri și neliniște.
Să presupunem că doi oameni au mers într-un restaurant. Unul a consumat o ciorbă, iar al doilea, cele mai alese mâncăruri și băuturi. La final, nota de plată a fost în funcție de ceea ce a consumat fiecare.
Nimeni nu poate să consume mai mult decât poate să plătească.
În viață trebuie să ne asumăm fiecare acțiune, să o cântărim, să o analizăm, căci în funcție de fiecare pas făcut, nota de plată o să bată la poartă și nimeni nu va scăpa fără să o achite.
Adesea întâlnim nemulțumiți de locul de muncă, de diverse situații în care au ajuns, de sănătate, de singurătate etc. Dacă analizăm cu atenție fiecare situație și facem o călătorie în trecut, vom sesiza că totul este rezultatul faptelor noastre, al gândurilor noastre. Poate mulți se întreabă de ce și al gândurilor? Atunci când gândul omului e rugăciune, aduce după sine liniște și pace. Atunci când gândul omului este dragoste, aduce după sine lucruri bune, dar atunci când gândul omului e ca o săgeată otrăvită, lovește în jur, emană tot ceea ce e negativ și ofilește.
Pentru ca omul să fie pe deplin liniștit, împlinit, fericit, e bine să fie mulțumit cu „liniștea colibei sale“, să încălzească totul în jur prin dragoste și bunătate, să muncească pentru ca talentul lui să înflorească și să se poată împodobi cu dânsul, dar să nu uite că indiferent de situație, totul, atât cele bune, cât și cele rele, totul are o plată.
Când ospățul e la final, nota de plată va bate la poarta fiecăruia.