Nostalgie

Pe când cocoşii roşii cântaseră pentru a treia oară

Împământind cerescul celor ce crai se visau

C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineți urbane,

Iar floarea de salcâm îşi lepăda pe caldarâmuri reci junețea,

Sub ploaia decoltată şi mult prea trivială

Ce-i abuza neruşinată, grădinii, vie frumusețea,

Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,

În tonuri calde, cafenii,

Treceam buimac la braț cu …Viața…

Cu-acelaşi sacou gri Romarta,

Cu-aceeaşi fustă din poplin

Ne sărutam schimbând venin…

Şi eu şi Viața, chinuiți de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic

Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi

Eram…mai mult înțelepți decât tineri,

Şi mai mult firoscoşi decât filosofi,

Mai mult buni decât frumoşi

Şi mai mult trişti decât buni…

Cum eu nu fusesem drept cu

Viața

Şi nici Viața nu fusese dreaptă cu mine,

Nici oracolul din Delfi nu ne mai putea găsi frumusețea…

Şi, cu toate astea, schimbând săruturi în venin,

Dragă mi-era doar ea, doar

Viața

De parcă azi ne-am întâlnit întâi

Cu fasturi şi minunății.

Ne-am amintit unde-am greşit ca un şcolar grăbit la joacă

Când între două coperți rupte am prins eternitatea;

Ea îmi spusese :

„-Eu sunt tot ce ai ,

Cum nu eşti descendent din Cronos

Şi nici un Univers nu ai,

Nu mă minți,

Nu mă uita,

Nu mă trăda!

Vreo altă Persefona, astăzi, cui ar ajuta…!?”

Ea m-a iubit, ah, ea m-a iubit ca primăvara floarea crudă de cireş,

Ca beduinul de la Bab El-Mandeb oaza de modernitate,

Ca eschimosul vânătoarea

Dar nu cât mine libertatea…

Şi, totuşi, ne-am iubit,

Şi astăzi, un mâine singur de-ar mai fi,

Tot ne-am iubi…

Sursa foto: pinterest.com