într’o zi,
am să’mi scot arcușul de sub vaporul
priponit printre coșmare dezrobite
și am să’ți zâmbesc
înveselind stofa cuvintelor
care vor deveni deodată
atât de mângâios de duioase.
am să’ți pictez ridurile
încireșate
și îți voi ronțăi
vișinele revoltate,
pe sub jartiere cu dantele delirante
până la îndurerarea
destinului zilei tale
de mâine
fără de mine.
de azi știu că
oricum și de oricâte ori
îmi va fi dat să mor
de iubire,
poate chiar de azi într’o zi,
o voi face iar și iar
sublim de indecent.
n’ai vrea să scandalizăm împreună
luna plină
în
nopțile catifelate interzis de pictat?