Radu Matei TodoranLa picioarele noastre
nisipul hohotea
iar valul înalt tras de albatroși
se prelingea perfid printre pietre
oglinda mării
apărea între două respirații de val
ca o fantasmă
arătând cerului fotografii trucate
chipurile noastre
ca două măști din flori de nu-mă-uita
se legănau triste între cochilii părăsite
singurătatea așternea perdele de fluturi cerniți
între noi cei care ne iubeam
și care respiram același gaz perfid
născut din nemernicul pântec
al SINGURĂTĂȚII.
