Doina Bezea
Nici nu mai știu când
mi te-ai stins în sânge,
într-un târziu de
noapte-nfrigurat,
simțeam cum mușcă rana
pelin, și cum își unge,
umbre de mir prin
trupu-mi-njunghiat!
Nici nu mai știu când
ne-au zburat cocorii,
din visul ruginit de
toamne reci.
când răsăreau în
ochii tăi, lin, zorii,
eu umbră îți eram
sub lacrimi de poteci!
Nici nu mai știu când
ne-a albit ninsoarea,
țipau caișii neînfloriți
de mai,
ne tot sorbea din
viață, blând, uitarea,
eu te strigam înfrigurat:
-mai stai!!!
