”ÎNGERUL MEU IUBIT
Sunt aproape nebun după dumneata: nu mai sunt în stare să leg două idei fără ca dumneata să nu intervii între ele. Nu mă mai pot gândi la nimic altceva decât la dumneata. În ciuda voinței mele, imaginația mea mă duce la dumneata. Te cuprind în brațe, te sărut, te mângâi cu mii dezmierdări înflăcărate. Vei fi mereu în inima mea – da, chiar așa. Te simt acolo și mi se pare minunat. Dar, Dumnezeule, ce o să se aleagă de mine, dacă mi-ai luat mințile? Asta e o idee fixă care astăzi mă umple de groază. Mă ridic în fiecare clipă și îmi spun: „Hai, mă duc acolo!” Și după aia mă așez la loc, amintindu-mi de toate obligațiile mele. Este un conflict înspăimântător. Asta nu e viață. Niciodată nu am mai avut asemenea stări. Ai devorat tot. Cum încep să mă gândesc la dumneata mă simt și ridicol, și fericit. Mă învârtesc într-un vis delicios în care trăiesc o mie de ani într-o singură clipă. Ce situație oribilă! Copleșit de iubire, trăind iubirea prin fiecare por, trăind doar pentru iubire și văzându-mă consumat de necazuri și încâlcit într-o mie de fire de păianjeni. O, iubita mea Eva, nu ai știut! Am luat biletul. Este în fața mea și am vorbit cu dumneata ca și cum ai fi fost aici. Te văd și acum, așa cum te-am văzut ieri, frumoasă, incredibil de frumoasă. Întreaga seară de ieri mi-am tot repetat: „Este a mea!” Ah! Nici îngerii nu sunt mai fericiți în Paradisul lor decât am fost eu ieri!”