Radu Matei Todoran Unde au fugit nopțile
la adăpostul cărora
primeam danii
de la îngerul iubirii
unde e zăvorul greu
care se lăsa nevolnic
peste urechea surdă a tocului
încuindu-mă împreună
cu zânele pădurii
spre a născoci înfiorate mângâieri
de toamnă
unde e hornul prin care
vorbeam cu stelele de pe alte ceruri
şi trimiteam mesaje cifrate
către lumi demult dispărute
UNDE
nimeni nu ştie că timpul
ca o prezicătoare scăldată-n prafuri alchimice
găseşte răspunsuri la toate
chiar acum globaliştii
cu chipiele lor roz
aşezate peste NIMIC
îşi încarcă otrăvurile în drone
răspândind molime
chiar acum cineva aduce o perie mârşavă
să-mi cureţe mintea
de iubirile mele cele sfinte
chiar acum în prag de cataclism
eu mă întorc cu faţa spre mine
şi strig către zeii debili
dar strigătul meu
e închis în temnița tăcerii
chiar acum dau semne
ca o torță aprinsă în toiul nopţii
spre a lumina doar întunericul meu
lăsând omenirea înglodată-n pâcle
ce-ar fi ca fiecare ins de pe planetă
să-şi aprindă o lumânare în suflet
câtă lumină
altfel râd împreună cu destinul
de nemernicia clipei care cade silfidă
din limba pendulei
